În conformitate cu prevederile Codului civil român, regimul matrimonial de drept comun este cel al comunității legale. Acesta se aplică în absența unei convenții matrimoniale prin care soții să aleagă un alt regim matrimonial.
Articolul 339 din Codul civil statuează principiul conform căruia bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie. Această prevedere instituie o prezumție legală relativă de comunitate, care poate fi răsturnată prin proba contrară.
Natura juridică a bunurilor comune
Caracteristica esențială a bunurilor comune este proprietatea în devălmășie asupra acestora, reglementată de art. 667-668 din Codul civil. Aceasta implică că fiecare soț este titular al drept de proprietate, neavând însă determinată o cotă-parte ideală și abstractă din acest drept.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat în mod constant această interpretare, subliniind că „în cazul proprietății devălmașe, fiecare soț este titularul dreptului de proprietate asupra întregului bun, exercițiul acestui drept fiind limitat numai de dreptul celuilalt soț” (Decizia nr. 2456/2013).
Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei
Articolul 358 din Codul civil prevede posibilitatea soților de a solicita împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. Această procedură poate fi realizată:
- Pe cale amiabilă, prin acord notarial autentificat;
- Pe cale judiciară, în caz de neînțelegere între soți.
Efectele juridice ale partajului în timpul căsătoriei sunt limitate, întrucât:
a) bunurile atribuite fiecărui soț devin bunuri proprii;
b) bunurile neîmpărțite rămân comune;
c) bunurile dobândite ulterior partajului sunt considerate comune, conform art. 358 alin. (4) Cod civil.
Este important de subliniat că, potrivit art. 358 alin. (4) Cod civil, regimul comunității legale nu încetează prin efectul partajului, continuând să își producă efectele până la încetarea căsătoriei sau modificarea regimului matrimonial.
Partajul bunurilor comune în caz de divorț
În ipoteza divorțului, regimul comunității legale încetează, generând următoarele consecințe juridice:
- Încetarea aplicabilității regulilor specifice regimului comunității;
- Necesitatea lichidării comunității de bunuri.
Procedura de lichidare a comunității implică:
a) determinarea cotei-părți ce revine fiecărui soț, conform art. 357 Cod civil;
b) împărțirea efectivă a bunurilor, reglementată de art. 676 Cod civil.
Modalitățile de realizare a partajului, conform art. 676 Cod civil, sunt:
- partajul în natură;
- atribuirea întregului bun unuia dintre soți, cu obligația plății unei sulte;
- vânzarea bunului și împărțirea prețului.
Efectele partajului în caz de divorț sunt mai extinse, fiecare fost soț devenind proprietar exclusiv asupra bunurilor atribuite, cu efect de la data stabilită în actul de partaj sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Situația bunurilor proprii
Codul civil, prin art. 340, enumeră categoriile de bunuri proprii ale soților, care nu fac obiectul partajului. Acestea includ:
- bunurile dobândite prin moștenire;
- bunurile dobândite prin donație, cu excepția cazului în care donatorul a prevăzut că vor fi comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți.
Jurisprudența a nuanțat aceste prevederi, stabilind că „caracterul de bun propriu trebuie dovedit de soțul care îl invocă, sarcina probei revenind acestuia” (Decizia ÎCCJ nr. 3245/2014).
În concluzie, legislația română oferă un cadru flexibil pentru împărțirea bunurilor comune ale soților, permițând partajul atât în timpul căsătoriei, cât și la momentul divorțului. Momentul împărțirii bunurilor nu este condiționat de o anumită durată a căsătoriei, ci depinde de voința soților sau de încetarea regimului matrimonial prin divorț.